Privind de sus nu văd decât o mare de regrete, picioare şi pumni daţi la nervi, ţigări jumătate fumate şi stinse de perete. Igrasia încearcă să le calmeze, dar ele ard în continuare scăpând pe alocuri scântei de foc.Simţi mânia în cenuşa arsă? Aud cum îmi zbiară în timpane. Îmi astup urechile. Pleacă!În urma-mi las praf, fire de fier ce cad din tavan şi fraze neterminate. Dureros.Vânt?Vântul poartă cenuşa către balcon. Cineva frânt în bucăţi o strânge în pumni, râde ironic şi apoi o aruncă pe piept.Pleacă!Vuietul din cenuşă a plecat. Acum e linişte. Prea linişte. Mă tulbură.Totul pare să fie dus la extrem. Încăperea pare că stă în loc cuprinsă de o paralizie temporară, gata fiind să izbucnească din moment în moment.Din nou urlet. Aproape. De unde? Nu. Lemn ars pe hainele mele?Sunt pictată din cenuşă.
Cuvinte amestecate,alergand prin neuroni.Totul scris intr-un moment in care bulversarea era punctul meu forte.
-Dar mi-e dor de cineva.Un suflet mut,care vorbeste prin ochi.Cuvinte transmise prin atingeri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu