25 feb. 2010

Dezamagire repetata.



Ai atatea de zis

dar parca esti
un copil mut
intr-o lume de surzi.!


Asa m-am simtit azi.Daca ziceam ceva, era interpretat ca altceva.Sau pur si simplu nu era bagat in seama.
Ajungi sa vezi ca tu,ca putin om,nu contezi. De ce?
Pentru ca omul de langa tine e prea superficial sau chiar nepasator la ce simti tu,la ce traiesti,la ce vrei,la ce visezi.Stie ca nu te poate asculta sau ajuta.Dar nu vrea e mai bine spus.Pentru ca daca ar scormoni in pamantul din inima ar vedea ca se gasesc bucati de vointa care sa te sprijine.
Dar nu,nu fac ei asa ceva.Comoditatea la auz si miscatul din umeri e cea mai simpla optiune.De aceea durerea topeste linistea,si iar mii de insomnii cronice in nopti tulbura

18 feb. 2010

Nebunia o secventa teatrala!


Privind de sus nu văd decât o mare de regrete, picioare şi pumni daţi la nervi, ţigări jumătate fumate şi stinse de perete. Igrasia încearcă să le calmeze, dar ele ard în continuare scăpând pe alocuri scântei de foc.Simţi mânia în cenuşa arsă? Aud cum îmi zbiară în timpane. Îmi astup urechile. Pleacă!În urma-mi las praf, fire de fier ce cad din tavan şi fraze neterminate. Dureros.Vânt?Vântul poartă cenuşa către balcon. Cineva frânt în bucăţi o strânge în pumni, râde ironic şi apoi o aruncă pe piept.Pleacă!Vuietul din cenuşă a plecat. Acum e linişte. Prea linişte. Mă tulbură.Totul pare să fie dus la extrem. Încăperea pare că stă în loc cuprinsă de o paralizie temporară, gata fiind să izbucnească din moment în moment.Din nou urlet. Aproape. De unde? Nu. Lemn ars pe hainele mele?Sunt pictată din cenuşă.
Cuvinte amestecate,alergand prin neuroni.Totul scris intr-un moment in care bulversarea era punctul meu forte.
-Dar mi-e dor de cineva.Un suflet mut,care vorbeste prin ochi.Cuvinte transmise prin atingeri.

14 feb. 2010

De fapt nu e 14 februarie. !


Zi promisa a fi frumoasa.

Dimineata ochii se desprind,razele soarelui ii mangaie,iar simturile-mi sunt ametite de mirosul cafelei ce ma face sa uit de ziua de ieri,si sa sper la una mai buna.
Eu . Cafeaua. Poets of the Fall . Raze de soare. Zapada topindu-se ! Sunetul stropilor cazand de pe strasina casei.
Uhuu ! Suna a fi o zi superba.
Amiaza se face aparuta cu telefonul pe care il fac sunand-o pe ea. Raspunde si zice ca nu iese. Nu e nimic. Mai incercam.
O sun iar pe ea [peste circa 20 min]. Ii zic sa vina la mine intr-o plimbare.
Ajunge. Radem copios pe seama horoscopului. !
Pregateli...La la la our land !Iesim...[drum enorm de lung deoarece ale noastre picioare incercau sa nu zboare si sa ne rupem si fundul din cauza ghetei.] Ajungem in mica `noastra casa` . Muzica ok. Ospatari la fel de foarte ok. Ne intalnim cu `femeia-barbat` [cumnata] .Radem , ne injuram , bem , fumam.
Apare el . ! Cadoul perfect . Pot zice ca e un cadou triplu . [El + cadoul material + azi ziua in care facem 1an si o luna] .
Seara frig. Pizza. Imbratisari . Rasete. Clipe romantice . Film. Planuri de viitor.
Si se cam termina Basmul !!!
Ajung acasa . O fuck ! Ce sa iti mai trebuiasca mancare sau apa macar ! Sar cu gura ... Ca i-ai dezamagit . !Si din ce? Dintr-o prostie. Un copilas de circa 12 ani,prieten cu fratemiu, afirma ca l'as si injurat pe fratemiu .!O chestie minora dar care pentru tata conteaza. Si de aici iar fazele interminabile cu predici, demonstratia ca eu nu contez [pentru ca fratemiu chiar face asta si nu i se reproseaza nimic.]
Va jur ca as fi dat ca totul sa se termine perfect !Sa raman cu el , si sa nu vin acasa. !
Unde e legea compensatiei? Unul in castig si altul nu.


-Plapuma peste cap . Lacrimi. Sperante si somn. !
Oare putem spera ca anumite persoane sa deschida ochii si sa vada ca gresesc?
Am invatat ca lucrurile evidente sunt cele mai inselatoare.

12 feb. 2010

-Neiertare-


Continuau sa paseasca fara tinta, in tacere unul langa celalalt cu pleoapele lasate in jos.Mainile lor inca mai stateau una intr’alta in timp ce ningea cu cenusa de sub ele. Traiau intro paralizie a vointei in timp ce ea isi privea pasiva bucatelele de suflet sfarsmate pe podea. Nu vroia sa le adune sau sa le lipeasca, ar fi preferat de o mie de ori sa ramana la fel de goala ca in acel moment in locul amagirilor patrunse printre bucatelele lipite.Aerul de afara ii amortise, aparent, orice tendinta de a actiona sub imperiul primului implus.Ea stia ca acum o vedea goala, fara sclipiri de indragostit sau minciuni colorate. Oare ar mai fi fost posibil pentru el sa continuie, uitandu-se in acei ochi care, niciodata nu exprimasera altceva decat ceea ce spunea, dar, cu toate aceasta, vedeau in fiecare clipa o alta lume in spatele celei aparente, pe care o afisa, discordanta si contrastanta? Cruzimea sinceritatii inselate este inceputul sfarsitului, iar puterea indiferentei prefacute va fi mereu direct proportional cu profunzimea sentimentelor.Tocmai de aceea nu il putea ierta.Dar simtirile erau si ele de gheata. Nu se simteau cum ar fi trebuit.
A ramas sa astepte caldura sa vina ca sa i le topeasca. Iar apoi poate totul ar reveni la normal .

11 feb. 2010

Seara in sange-


Iesire in sfarsit. Speram ca totul va fi bine,pt ca incepuse bine.Singura zi fara stres,fara nervi,convorbiri placute,ma vad cu el. Totul e frumos. Radem,ne batem,ne uitam la circa2-3 filme, neplictiseala in sfarsit. !
Doream sa nu se mai termine.Dar scurtul sir interminabil al orelor se pare ca are un sfarsit.
Ajung acasa.Frig.Cer fara stele[ceea ce pentru mine e ca si cum aerul se imputineaza].Reprosuri.Nemancata.Somn in cautare sa se odihneasca si el.
Peste toate astea , hop vine fericirea ! Sange...Sange... Sange... [Probabil credeti ca e una dintre problemele lunare ale fetelor,femeilor sau ca am incercat sa imi iau viata].Dar nu. Are alta provenienta...O boala se face prezenta incercand sa evolueze. Sange,dureri,lacrimi,neputinta. Drumul pare infinit. Parca as fi mers mile pe jos si nu as mai fi ajuns la o farmacie sa iau o pastila.Tulburata din cand in cand de sirene, claxoane timide sau urlete tembele,ajung dar nu acasa,ci la spital.Care ,din pacate , arata ca un lagar vechi , de-a lu` Ceausescu.
Iar frig.Iar cer fara stele. Auzi copiii abandonati,plangand.Miros de pastile.Injectii.Perfuzii .Toate ingropate in durere.Urlu in gand dupa nemurire si puterea de a distruge tot ce-mi sta in cale fiindca darul de a crea nu imi mai ofera satisfactia de a fi.
Si cica ar fi trebuit sa iau in calcul vorba: -''Totul e bine cand se termina cu bine!" -Cum naiba daca te doare asa tare? Daca vezi ca esti un robinet din care curge sange?Ca plangi iar maicata zice: ''Lasa ca se preface,sigur vrea ea maine ceva .'' Si inapoi in intuneric ma reconfortez cu volumul la maxim [Dezarie -Mother and child.]

9 feb. 2010

Trairi de moment.


Ai simtit vreodata ca totul iti cade in cap? Ca nu gasesti nici o solutie... Un amalgam de sentimente si trairi misuna prin vertebre,vene si artere...incercand saracul sa se odihneasca , nu sa misune ca un nor de electroni in continua miscare. :
-Ura

-Neputinta

-Teama

-Anxietate

-Nesiguranta

-Nervi

-Ciuda

-Prostie simtita din partea celor din jur si din partea mea !

-Vise spulberate.

-Capat de drum?

-Sperante

-Dorinta de disparitie. Momentana sau definitiva.

-Rugaminti.

-Amintiri rascolite.

-Sentimente putrezite.

-Limita cerului devenita neinfinita.

-Cruzime

-Suflete sfaramate pe podea

-Amagiri

-Impulsivitate

-Minciuna

-Sinceritate

-Indiferenta

-Profunzimea sentimentelor care incep sa ia foc. Cu mici scantei.

-Nepasare

-Lasitate

-Mila?

-Dorinta de schimbare a mentalitatii unor anumiti oameni. Pentru ca la dracul !Comunismul exista in capetele stralucite a unora dintre noi.

-''Ne dorim uneori, ca cineva, sa ne intinda o mana si cu zambetul pe fata sa ne spuna : "Ia-ma de mana te rog si nu iti fie frica, te voi insoti cand vei avea probleme, voi plange cand tu plangi, voi fi fericit dacă tu eşti fericita, voi suferi daca vei suferi si sa stii ca întotdeauna, voi fi langa tine pe drumul vietii, sa te ajut, intotdeauna voi avea grija sa nu cazi, ca sa nu te ranesti". Sunt persoane datorita carora zambim “azi”pentru ca “ieri” ne-au şters lacrimile … sunt persoane de care ne va fi dor, pentru ca viata ii poate duce departe… sunt persoane care merita mai mult decât un mulţumesc, pentru ca se implica… sunt persoane care vor sa ne asculte, pentru ca le pasa cu adevărat… sunt persoane cu o inima mare, pentru ca au atatea de oferit cu drag… sunt persoane a caror urma nu se va sterge din viaţa nostra, pentru ca ne-au schimbat existenta... sunt oamenii pe care ii iubesc.''



5 feb. 2010

Intinde mana si nu arata ca doare.!


Pierduta in nenumarate idei despre viata si conceptii despre soarta, ingropata in teorii si credinte stupide, ajungi sa le pui cap la cap si sa te intrebi unde duc toate, si daca are vreun rost sa te ghidezi dupa ceva in viata.[Dar chiar daca incerci nu ai dupa ce.Totul duce la saracie,impotenta,ipocrizie,avutie,zgarcenie,neomenie.] Ma simt precum crocodilul din banc, care inota spre gagiu dezbracat. Cum se apropia de el, cum i se scula si o lua curentul in alta directie. Si tot asa o zi intreaga, pana o intreaba un pestisor unde se duce. “Unde vrea pula mea”.
Sufocata in fiecare zi de numarul prea mare de oameni, unii de-a dreptul inutili, gen boschetarii care ii vezi zi de zi, an de an stand pe acelasi carton intr-un gang ferit de ploi. Si in fiecare zi fac acelasi lucru, innebunitor de repetitiv, te fac sa crezi ca timpul e o bucla continua. Noroc ca mai schimb tricoul, altfel trecand pe langa ei as continua sa cred ca in fiecare zi e Luni. Dar asta era doar latura mea insensibila.
Ma gandeam aseara la vorba aia “Toti ne nastem egali”. Sa moara ala care a zis-o daca n-o fi murit deja! Pai sa facem calculul, cati spermatozoizi sunt eliberati la o ejaculare? Variaza la un numar de ordinul milioanelor. In functie de alimentatie cica, ergo se schimba vorba “Esti ceea ce mananci”… pe dracu’, esti ceea ce a mancat tac-tu cu 9 luni inainte sa iei prima gura de aer. Si dintr-un milion de posibili viitori oameni, numai unul ajunge asa ceva, deci: “Cum cacat ne nastem egali, cand se naste doar cel mai rapid spermatozoid?”.-E clar ca fiecare e un fel de mobila noua sau invechita in viata altuia.Nu suntem nici pe departe egali. Si ca sa dau exemple[desi ar fi cu sutele,spun doar cateva]: diferenta care se face intre mine si fratemiu ala mai mic,diferenta care se face intre elevii de la Liceul National x si Colegiul Tehnic y, diferenta dintre un om de la tara si unul de la oras, mutrele pe care le fac unii ''intelectuali '' atunci cand vad un om ca zice in fata ceea ce crede, ifosele domnisoarelor care vor baietii care au BMW nu stiu de care , diferentele pe care le fac politicienii intre ei,dar si ei cu noi ...si altele !
Abea ajunsa din excursie/vacanta sau voiaj [ii spuneti cum vreti],incerc sa ma odihnesc desi totul incepe cam asa:
-Eu:Tata ,vezi ca nu vin acasa.! Ma duc la Andrei[...iar aici predici,nemultumiri si imbratisari ].
Odata ajunsa acasa incepe chinul.
-Mama: Ai ajuns?Da` nu te mai saturi?Are si fratetu` de facut teme.Pe el cine il ajuta?Mi-ai cumparat ce ti-am zis?
-Eu:Dar mama...Abea am ajuns. Nu am dormit 3 zile femeie !Si abea mi-au ajuns banii
-Mama:Da ce ai avut de facut ?Cine te-a pus?Dai banii numa pe prostii.Nu ma intereseaza ce ai facut,el e mai mic si il ajuti. Si asa nu i-ai adus nimic
Trantesc geamantanu pe hol, arunc paltonul intr-un colt,nemancata,insetata,moarta de somn ma apuc sa ii fac temele fratelui mai mic.Asteptam o vorba buna, ca le-a fost dor,sa vada cum o fost,daca am nevoie de un colt de paine. Dar nimic. Parca is niste oameni de piatra carora se inmoaie cimentul in ei doar cand il vad pe fratemiu.
Spre seara,tranteste tata o farfurie cu mancare si un colt de paine undeva pe mobila[sa nu mai zic ca in casa era dezastru.]Imi pierise si pofta de mancare... Nu mai tarziu de 11 , incerc sa adorm inecata in lacrimi,cu speranta ca maine va fi mai bine, ca poate se vor gandi la mine, si vor vedea ca is facuta din acelasi aluat ca fratemiu mai mic.!
E ca şi cum ţi-ai da ultima suflare cu ultima lacrimă. Dar nu există ultima lacrimă.E ca atunci când simţi că te doare tot corpul, te sfâşie, dar nu ştii de ce. Ca atunci când toată lumea e brusc împotriva ta fără motiv. Ca atunci când ploaia nu se mai opreşte.E dureros.E dureros să nu ştii ce simţi. Doare tare. Nu ştii cine eşti. Nu ştii ce scop ai. Fumezi o ţigară, încercând să te calmezi, dar nu poţi. Nicotina e inutilă. Apoi, când vezi că nu îţi foloseşte la nimic, dai cu pumnul în perete şi plângi iar. Şi îţi trec prin faţă fragmente din viaţă pe care te întrebi de ce nu le-ai uitat.E ca şi cum tot ar pleca de lângă tine. Totul vrea să plece- hainele, pielea de pe mine, carnea. E ca atunci când îţi dai seama că obrajii te ustură când plângi prea mult. Că lacrimile sunt sărate. Că mâinile îţi sunt reci şi neprimitoare - îţi e teamă să strângi pumnul. Îţi e teamă ca propriile palme să te alunge, să te lovească.

Nu exista alt mod de a trai simtirile?