9 aug. 2010

Dimineata

Sunt trezita de picaturile de ploaie care lovesc in tempo egal fereasta mea . Ma ridic usor din pat. Podeaua e rece precum gheata sub talpile mele abia iesite din caldura culcusului. Un fior ma cuprinde in timp ce pasesc spre biroul meu. Pe jos sunt cioburile zilei de ieri, sfarmate in bucati mici. Le adun usor pe cele mai mari, iar pe cele mici le matur. Un ciob ce dori sa scape din stransoarea mea, dorind sa pastreze ceea ce a insemnat el din ziua de ieri, ma taie la unul dintre degete. Picaturi de sange mi se preling in palma, iar altele cad deasupra cioburilor inca aflate in palma mea. Se pare ca ziua de ieri e hotarata sa isi lase amprenta in mine…A fost plina de cuvinte reci, cu o oarecare tinta de a face sufletul sa inceteze sa sufere. Parea sa fie urmatorul pas, cel asteptat. Care? Pai uite domle poate ca e timpul sa merg mai departe, nu crezi? Cazuta ca din plop, dupa o saptamana de asa zisa ''relaxare la mare'' revin la vechiurile obiceiuri doar ca odata cu astea, amintirile si discutiile care trebuiau a fi reluate deja incepeau sa isi faca aparitia si iar totul a fost dat peste cap . De asta spun ca ar trebui sa merg mai departe.

Arunc cioburile, pun un bandaj pentru a opri sangerarea, si ma arunc pe pat, cu privirea atintita la fereastra udata de ploaie. As putea oare sa-mi returnez viata? Sa cer sa mi se dea alta mai buna la schimb? Mai bine nu. Toate vietile sunt la fel de rele ca si aceasta, doar de asta pretul este atat de mic.

Ploaia se opreste, dar norii raman in continuare pe cer. Ieri noapte a fost furtuna, azi pare sa fie doar o simpla zi cu nori…Nori interiori care se lupta cu cel mai aprig dusman. Acela fiind sufletul uns de vreme si sters de pacate.

Un comentariu: