1 iul. 2010

Crima perfecta

Vechi idei. Cinism la maxim. Nervi intinsi si zambete incordate. Timpul e ucigasul dar noi suntem mai presus de el. El e doar un mic complice iar capii suntem noi.
Haide sa reanalizam probele : ti’am gasit urma pantofului in pamantul de sub fereastra mea; incuietoarea usii din spate a fost in mod evident fortata; dar ceea ce te’a dat de gol mai mult decat orice au fost amprentele pe care le’ai lasat atat pe clanta, cat si pe tot trupul meu.
Asadar, esti acuzat de furt. Dar am de gand sa renunt la acuzatii in clipa in care imi dai inapoi ceea ce’mi apartine. Deci ce zici? Poti sa’mi dai inima inapoi acum?
-As putea, dar este o singura problema. Vezi tu, inima asta a ta, nu am luat’o pentru ca asa mi s’a casunat mie, sa fur inima unei fete pe care am vazut’o in vitrina unei cofetari. Inima asta a ta, am furat’o pentru ca nu mi’ai dat de ales. Pentru ca in clipa in care ai ridicat privirea din acea cana de cacao fierbinte pe care erai atat de concentrata, si a ramas concentrata pe mine pret de cateva secunde, ca o hoata de inimi profesionista de inimi ce esti tu, mi’ai furat’o si tu pe a mea. Vrei dovezi? Am si dovezi. Am si eu amprentele tale peste tot pe hainele mele. Ba mai mult. Am si parfumul tau impregnat in ele. Asadar, cine e vinovat acum?
-Hai sa facem crima perfecta dragul meu. Eu iti fur inima ta, si tu o furi pe a mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu